Speranța de a obține pacea prin realizarea unei politici de solidaritate în Europa s-a aflat în centrul gândirii personalităților politice vreme îndelungată. În cursul său spre căutărea păcii, Europa a trebuit să se întrebe ce știa despre ea însăși și care sunt șansele pentru a stabili în interiorul granițelor sale o pax perpetua.
Stella Ghervas, profesor de istorie la Universitatea Newcastle, membru al Societății Regale de Istorie, premiată cu trofeul Guizot al Academiei Franceze în 2009, Premiul Xenopol al Academiei Române în 2010 și selecționată în 2009 pentru Grand Prix d’Histoire Chateaubriand, urmărește în lucrarea sa, „Conquering Peace: From the Enlightenment to the European Union”, istoria europeană de la începutul secolului al XVIII-lea și până în zilele noastre, întrebându-se constant cum este posibil să previi viitorele războaie garantând în același timp și libertățile tuturor statelor?
Cartea examineaza cinci momente care au avut loc imediat după o răsturnare geopolitică majoră în ordinea europeană și care au marcat amenințarea iminentă a unui imperiu pan-european: cererea lui Ludovic al XIV-lea pentru o hegemonie europeană (1701–1714), Imperiul lui Napoleon Bonaparte (1799–1815), Imperiile Germane în Primul Război Mondial (1914–1918) și Al Doilea Război Mondial (1939–1945), şi dominaţia sovietică asupra jumătății de est a Europei în timpul Războiului Rece. Toate aceste episoade au fost urmate de un „spirit” al păcii între monarhi, diplomați, lideri democratici și cetățeni de rând care au construit progresiv mecanisme și instituții menite să prevină războaiele viitoare.
Susținând constanta care a fost inițiată încă de la idealurile Iluminismului, prin „Concertul Națiunilor” din secolul al XIX-lea, până la instituțiile Uniunii Europene și nu numai, „Conquering Peace: From the Enlightenment to the European Union” ilustrează modul în care pacea ca valoare a modelat ideea unei Europe unificate cu mult înainte de fondarea Uniunii Europene. Arătând că pacea nu este o stare naturală, ci ea trebuie să fie imaginată și apoi „proiectată”, Stella Ghervas crează o lucrare captivantă despre căutarea unei păci durabile în Europa.
AUTOR: Ștefania-Teodora COCOR