Retragerea trupelor americane din Afganistan

SURSA FOTO:BBC NEWS Termenul limită de retragere a trupelor americane din Afganistan, anunțat acum două luni de președintele Joe Biden, este 11 septembrie 2021, dar evacuarea totală ar putea avea loc și mai devreme decât a fost prevăzut. Anterior anunțului președintelui Biden, administrația Trump a reușit încheierea unui acord între Statele Unite și gruparea talibană,

Summitul de la Geneva iunie 2021

Summit-ul de ieri de la Geneva a reprezentat cea de-a treizecea întâlnire dintre un președinte american și unul rus, de la începutul Războiului Rece încoace. Pentru liderul rus aflat în funcție, aceasta este cea de-a cincea întrevedere cu un șef de la Casa Albă. Alegerea orașului elvețian ca loc de întrevedere nu a fost una