În această zi sărbătorim și onorăm femeile care au adus contribuții importante la securitatea națională și politica externă a națiunilor de-a lungul istoriei și al căror parcurs profesional continuă și astăzi să inspire generațiile. #StudențiStagiariCSEA vă invită să aflați poveștile unora dintre cele mai influente voci feminine din istoria secolului XX și XXI.

Dorothy Thompson (1893–1961)

Dorothy Thompson a fost un reporter american, editorialist și personalitate radio. De-a lungul anilor ’30 și ’40 ai secolului trecut, ea a îndemnat publicului american să acorde atenție amenințării pe care Germania nazistă o reprezenta pentru democrație și pentru evreii din Europa.

La scurt timp după absolvirea Universității Syracuse, Dorothy Thompson a devenit corespondent la Viena și șef al Biroului Central European pentru Philadelphia Public Ledger. Thompson a redactat articole extrem de perspicace și incisive despre situația politică volatilă de pe continent, în special despre ascensiunea lui Adolf Hitler.

În 1931, Thompson l-a intervievat pe Hitler pentru revista Cosmopolitan. Ea a extins interviul, publicându-l împreună cu impresiile sale personale într-o lucrare cu titlul „L-am văzut pe Hitler!”. Criticile aspre aduse liderului Partidului Nazist l-au înfuriat pe Hitler, care i-a ordonat personal lui Thompson să părăsească Germania nazistă în 1934. A fost prima jurnalistă americană care a fost expulzată din țară de regimul nazist. După întoarcerea în SUA, Thompson s-a dedicat opunerii publice a regimului nazist. A efectuat turnee prin țară, susținând prelegeri publicului american despre situația din Europa și denunțând fascismul în popularele ei emisiuni de radio.

Anna Coleman Ladd

Anna Coleman Ladd, născută în Philadelphia în 1878, a fost sculptor în orașul Boston la izbucnirea Primului Război Mondial. La fel ca multe alte femei americane care și-au dedicat o mare parte din timp sprijinirii efortului de război, Ladd a lucrat pentru Crucea Roșie. În perioada în care a lucrat cu Crucea Roșie, Ladd și-a folosit talentul artistic pentru a fonda Studioul pentru Măști de Portret din Paris, unde ea și un grup de voluntari dedicați au creat măști protetice pentru soldații ale căror fețe au fost desfigurate în luptă.

Noile arme ale războiului, în special artileria și mitralierele, au dus, din păcate, la desfigurarea facială într-un număr foarte mare al soldaților de pe front. Ladd și studioul ei și-au dedicat munca pentru a crea măști realiste de reconstrucție facială pentru soldați. Au fost luate mai întâi mulaje ale întregii fețe ale soldaților, din care au scos o mască dintr-o foaie subțire de cupru galvanizat. Ladd a vopsit apoi cu minuțiozitate asemănarea metalului cu email dur care avea un ton de culoarea pielii. Ladd a pictat masca în timp ce soldatul o purta și a folosit părul adevărat pentru a crea sprâncenele, genele și mustața. Producerea fiecărei măști a durat aproximativ o lună. Măștile finalizate erau adesea prinse de ochelari.

Frances Perkins

Frances Perkins a ocupat funcția de Secretar al Muncii în timpul administrației Franklin D. Roosevelt, fiind prima femeie numită într-un cabinet prezidențial. Deși s-a specializat în ​​chimie și fizică, Perkins a fost întotdeauna fascinată de cursurile ei opționale de economie și a început să dezvolte instrumentele necesare de care mai târziu avea nevoie ca Secretar al Muncii. A vizitat fabrici, a intervievat muncitorii și a luat notițe cu privire la salariile, orele și condițiile de muncă ale acestora și a învățat despre condițiile dure ale vieții industriale.

În 1907, s-a mutat la Philadelphia, unde a devenit secretarul general Philadelphia Research and Protective Association, s-a înscris la Wharton School of Finance and Commerce de la Universitatea din Pennsylvania. După doi ani, s-a mutat în New York City, încrezătoare că a dobândit suficientă experiență pentru a obține un loc de muncă în ajutorul celor mai puțin norocoși. A urmat Universitatea Columbia, obținând o licență în științe politice, implicându-se activ în mișcarea pentru dreptul la vot al femeilor. În 1929, guvernatorul statului New York Franklin D. Roosevelt a numit-o pe Frances Perkins în funcția de Comisar industrial al statului New York. Când bursa s-a prăbușit în 1929, Perkins l-a încurajat constant FDR să ia măsuri. FDR a devenit primul guvernator american care a subliniat că șomajul era o problemă națională majoră. În ianuarie 1930, Perkins l-a contrazis public pe președintele Herbert Hoover cu privire la gravitatea problemelor economice și ale șomajului ale națiunii.

Când Roosevelt a fost ales președinte în 1932, impresionat de abilitățile și realizările ei, președintele i-a oferit lui Frances Perkins funcția de secretar al Muncii. Primul proiect de lucrări publice creat de administrația Roosevelt a fost Civilian Conservation Corps (CCC), care a oferit bărbaților necalificați necăsătoriți locuri de muncă în conservarea și dezvoltarea resurselor naturale în terenurile rurale deținute de guvern. Sprijinul ei politic și administrativ a făcut din CCC unul dintre marile succese timpurii ale New Deal. Pe măsură ce lucrurile s-au înrăutățit în Germania și au apărut știrile despre creșterea antisemitismului și a violenței, ea a căutat o modalitate de a ajuta refugiații germani, în special cei evrei. Legile privind imigrația care datează din timpul administrației Coolidge erau stricte, iar mulți americani se temeau că relaxarea legilor de imigrație ar crește concurența pentru puținele locuri de muncă disponibile. Deoarece Serviciul de Imigrare era în cadrul Departamentului Muncii în acel moment, Perskins s-a folosit de reglementările existente privind cotele pentru a ajuta refugiații aflați în nevoie. Până în 1937, eforturile ei „au admis 50.255 de imigranți pentru rezidență permanentă, dintre care două treimi erau evrei și 231.884 de „vizitatori străini”.

Eugenie Anderson (1909-1997)

Eugenie Anderson a devenit oficial prima femeie ambasador a Statelor Unite, după numirea ei de către președintele Harry S. Truman pentru a conduce ambasada americană de la Copenhaga, Danemarca, în 1949. Succesul ei a condus la o a doua numire în 1962, când președintele John F. Kennedy a numit-o șeful misiunii diplomatice americane în Bulgaria, devenind, astfel, și prima femeie care a reprezentat SUA în spatele „Cortinei de Fier”.

Născută în 1909, în Adair Iowa Eugenie Anderson a studiat muzica la mai multe instituții academice prestigioase, inclusiv la Juilliard School din New York City. Deși spera să devină pianistă, Eugenie s-a hotărât să se dedice serviciului public în timp ce se afla într-o călătorie în Germania. Ca prim act politic, în 1938, Anderson s-a alăturat Ligii Femeilor Votante.

Anderson și-a îndeplini cu succes câteva obiective diplomatice cheie în timpul în care s-a aflat prima dată în postul de ambasador și, mai mult decât atât, a fost un pionier al diplomației interpersonale, întâlnindu-se direct cu cetățenii țării gazdă și nu doar cu reprezentanții oficiali. În timpul în care s-a aflat în Copenhaga, a negociat utilizarea bazelor din Groenlanda pentru aeronavele americane și a devenit prima femeie care a semnat un tratat atunci când și-a scris numele în Tratatul de Comerț și Prietenie cu statul danez. În 1965, Anderson a obținut o numire ca membru al delegației SUA la Națiunile Unite, fiind prima femeie care a făcut parte din Consiliul de Securitate al ONU.

Hedy Lamarr (1914-2000)

Supranumită „cea mai frumoasă femeie din industria filmului”, Hedy Lamarr a avut o carieră fascinantă în Epoca de Aur a Hollywood-ului. Însă, mai mult decât a fi o actriță de succes, Hedy Lamarr fost o inventatoare care a introdus tehnologia prin care s-au pus bazele sistemelor moderne de comunicații WiFi, GPS și Bluetooth.

Născută Hedwig Eva Kiesler la Viena, Austria, în 1914, și singurul copil al unei familii bogate de evrei, Hedy Lamarr și-a început cariera de actriță la vârsta de 17 ani, lucrând atât în producții germane, cât și cehoslovace. În 1932, filmul german „Ecstasy” a adus-o în atenția producătorilor de la Hollywood, semnând la scurt timp un contract cu MGM.

Pasionată de domeniul ingineriei datorită cunoștințelor pe care îi le împărtășea tatăl ei în copilărie, Hedy Lammar a inventat, alături de pianistul și compozitorul George Antheil, „Sistemul de comunicare secret” în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ideea, denumită „salt de frecvență”, teoretiza că frecvențele radio variate la intervale neregulate ar preveni interceptarea sau bruiajul transmisiilor. Astfel, aceasta era o modalitate prin care transmițătoarele de ghidare radio și receptoarele torpilelor să sară simultan de la frecvență la frecvență și să facă dificilă interceptarea strategiilor, semnalelor și mesajelor militare clasificate de către inamic.

Katharine Meyer Graham (1917-2001)

Katharine „Kay” Graham s-a aflat printre primele femei editori ai unui ziar american. Ea a deținut The Washington Post care, sub conducerea sa, a devenit unul dintre cele mai importante ziare din țară. În 1971, Graham a luat decizia de a face publice „Documentele Pentagonului” care expuneau politica guvernului american față de războiul din Vietnam.

Katharine Meyer s-a născut în New York City într-o familie privilegiată. După ce a absolvit Universitatea din Chicago din Illinois s-a angajat ca reporter la un ziar din San Francisco, California. În 1933, tatăl său, Eugene Meyer, a cumpărat ziarul The Washington Post, aflat în faliment. La scurt timp, Eugen Meyer l-a numit pe ginerele său și soțul lui Katherine director al ziarului.

După moartea soțului său în 1963, Katharine Graham a preluat conducerea fără a avea pregătire în afaceri sau experiență în operarea unei companii mari. Cu toate acestea, a ajuns să fie recunoscută în întreaga lume ca un lider important în editarea ziarelor. A fost prima femeie care a condus o companie americană importantă. Acceptând să publice fragmente din „Documentele Pentagonului” după ce o instanță federală ordonase ziarului New York Times să înceteze, Graham a riscat urmărirea penală, pierderea posturilor de televiziune ale companiei și, eventual, a întregii întreprinderi.

Catherine Dior – Miss Dior, o esență a speranței, rizistenței și curajului

Catherine poate că nu este cel mai faimos membru al familiei Dior (fratele ei, creatorul de modă Christian Dior care a fondat una dintre cele mai importante case de modă din lume), dar viața ei a fost una  extraordinară, de la alăturarea Rezistenței franceze împotriva naziștilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și a supraviețuirii lagărelor de concentrare până la a ajuta la consolidarea moștenirii Dior.

Ginette Marie Catherine Dior a fost unul dintre cei cinci copii ai familiei Dioar, care s-a născut pe 2 august 1917 în Normandia, Franța, în mijlocul haosului Primului Război Mondial. Christian și Catherine se aflau în Provence când Parisul a căzut sub ocupația nazistă și Franța a semnat capitularea pe 22 iunie 1940. Într-o zi fatidică din noiembrie 1941, Catherine și-a cumpărat un radio la Cannes. I-a permis să asculte Radio Londres, un post operat de la BBC și membrii Rezistenței franceze. În acea perioadă, Catherine l-a întâlnit pe Hervé des Charbonneries, un membru timpuriu al Rezistenței. Până la sfârșitul anului, Catherine s-a alăturat cauzei F2, o rețea de rezistență cu legături cu agențiile de informații britanice și poloneze.

Când Cannes a devenit prea periculos, Catherine s-a mutat la Paris și a continuat să lucreze pentru F2. La 6 iulie 1944, a fost arestată, torturată și interogată de Gestapo. La 22 august 1944, a fost deportată în lagărul de concentrare pentru femei Ravensbrück, apoi la Torgau, un lagăr de muncă de sclavi administrat de lagărul de concentrare Buchenwald. În octombrie, Catherine a fost trimisă la Abteroda, iar la începutul lui 1945, Catherine a fost mutată într-o tabără din Markkleeberg, lângă Leipzig. La sfârșitul lui mai 1945, s-a întors la Paris atât de slăbită încât Christian nu a recunoscut-o. Prea bolnavă, Catherine a stat o perioadă în Provence și, în toamna anului 1945, s-a întors să locuiască cu Christian și Hervé des Charbonneries la Paris.  În Franța, ea a primit mai multe onoruri pentru curajul de care a dat dovadă ca membru al Rezistenței: Croix de Guerre, Crucea combatantului voluntar al rezistenței și Crucea Combatantului. De asemenea, a fost numită membră a Legiunii de Onoare – cel mai înalt ordin de merit al Franței. Marea Britanie i-a acordat Medalia Regelui pentru curaj și susținerea libertății.

Condoleezza Rice

Dr. Condoleezza Rice a devenit Secretar de Stat pe 26 ianuarie 2005. Înainte de aceasta, ea a fost asistenta președintelui pentru afaceri de securitate națională, denumită în mod obișnuit consilier pentru securitate națională, din ianuarie 2001. În iunie 1999 și-a încheiat mandatul de șase ani ca rector al Universității Stanford. În calitate de profesor de științe politice la Stanford, dr. Rice a câștigat două dintre cele mai înalte distincții academice: în 1984 Walter J. Gores Award for Excellence in Teaching și în 1993 premiul School of Humanities and Sciences Dean’s Award for Distinguished Teaching.

La Stanford, ea a fost membră în Center for International Security and Arms Control, Senior Fellow pentru Institute for International Studies. Din 1989 până în martie 1991, perioada reunificării Germaniei și ultimele zile ale Uniunii Sovietice, ea a ocupat funcția de director în Administrația Bush, iar apoi Senior Director penrru Relațiile Sovietice și Est-Europene în National Security Council și Special Assistant to the President for National Security Affairs (asistent special al președintelui pentru afaceri de securitate națională). În 1986, în timp ce era membru al Consiliului pentru Relații Externe, ea a servit ca asistent special al directorului șefilor de stat major. În 1997, Rice a făcut parte din Federal Advisory Committee on Gender – Integrated Training in the Military.

AUTORI: Ștefania T. COCOR / Ana A. UȚĂ