BOOK REVIEW: Laurence R. Jurdem, Paving the Way for Reagan: The Influence of Conservative Media on US Foreign Policy (Studies In Conflict Diplomacy Peace), Kentucky, University Press of Kentucky, 2018
Din 1964 până în 1980, Statele Unite s-au confruntat cu o varietate de crize internaționale, inclusiv episodul din Vietnam, agresiunea în creștere a Uniunii Sovietice și incapacitatea Washingtonului de elibera cei cincizeci și doi de ostatici americani ținuți de extremiștii islamici în Iran.
Introducerea lucrării prezintă teza de bază care are în vedere faptul că în cei șaisprezece ani care au urmat înfrângerii lui Barry Goldwater la alegerile prezidențiale din 1964, publicațiile „Human Events”, „National Review” și „Commentary” au fost esențiale pentru a-i ajuta pe membrii conservatori ai GOP (Partidul Republican) să-și definească sau să-și redefinească punctele de vedere asupra problemelor cheie care modelau evenimentele politicii interne americane, cât și politica externă. Cei care au scris pentru jurnalele de opinie conservatoare credeau că politica externă americană este într-o stare de paralizie.
Critica a fost cu atât mai puternică pe măsură ce comentatorii de dreapta au conectat criza din diplomația americană de defectele fundamentale despre care credeau că există în agenda națională a țării, inițiate de programele sociale și economice ale președinților Kennedy, Johnson, Nixon și Carter.
Experții de dreapta au susținut că turbulențele sociale din America cauzate de frustrarea și incertitudinea cu privire la războiul din Vietnam, „Great Society” („Marea Societate” a lui Lyndon B. Johnson), discuțiile privind limitarea armelor strategice (SALT), Canalul Panama, evoluțiile din Orientul Mijlociu și campania pentru drepturile minorităților au contribuit la menținerea întrebării aliaților Americii dacă națiunea are voința de a continua să fie un actor important pe tabla de șah a scenei internaționale modelată de Războiul Rece.
„Paving the Way for Reagan” prezintă cum aceste jurnale de opinie conservatoare au oferit clarificări ideologice asupra unor probleme naționale importante care au jucat un rol fundamental în revigorarea politicilor dreptei americane, culminând cu alegerea lui Ronald Reagan.
Cartea de față cuprinde atât surse primare, cât și relatări directe ale scriitorilor și editorilor. Jurdem oferă o analiză cuprinzătoare a modului în care aceste trei publicații au jucat un rol fundamental în influențarea opiniei elitelor pentru o schimbare de paradigmă în politica externă a SUA în această perioadă crucială de șaisprezece ani.
AUTOR: Ana-Alexandra UȚĂ