BOOK REVIEW: Kati Marton, The Chancellor: The Remarkable Odyssey of Angela Merkel, New York, Simon & Schuster, 2021
După un deceniu și jumătate în care s-a aflat la conducerea Germaniei, Angela Merkel a decis să se retragă din cariera politică. În timpul mandatului, Merkel a reușit să gestioneze crizele apărute și să apere valorilor occidentale în vremuri tulburi, devenind unul dintre cei mai importanți lideri ai secolului XXI.
Kati Marton, fostă corespondentă NPR și ABC News premiată și autoarea lucrărilor „True Believer: Stalin’s Last American Spy”, „The Great Escape: Nine Jews Who Fled Hitler and Changed the World” și „Hidden Power: Presidential Marriages That Shaped Our History”, aduce la lumină în utima sa lucrare, „The Chancellor: The Remarkable Odyssey of Angela Merkel”, o biografie politică captivantă și o poveste intimă a unei cercetătoare chimiste crescute în Germania de Est controlată de sovietici, care a ajuns să devină liderul neoficial al Occidentului.
Asemenea unei relatări jurnalistice, cartea lui Marton se concentrează foarte mult pe acțiunile lui Merkel și pe ceea ce a afirmat la diferite întâlniri critice de-a lungul timpului său petrecut în funcția de cancelar, atribuind succesul ei inteligenței și tenacității sale, iar eșecurile sale curajului moral idealist. Portretizând un lider rezervat, moderat, care a avut viziunea de a profita de crize pentru a pune în aplicare schimbări îndrăznețe și s-a angajat în discuții cu adversarii, autoarea încearcă să contureze în profilul lui Merkel un model de urmat pentru oricine este interesat să câștige și să păstreze puterea, menținându-și în același timp convingerile morale, dar și pentru cei care caută să înțeleagă cum să rezolve cu succes diviziunile uriașe din cadrul societății.
Oferind cititorilor acces în povestea de viață fascinantă a unei femei puternice, „The Chancellor: The Remarkable Odyssey of Angela Merkel” detaliază ascensiunea remarcabilă și strălucirea politică a primei doamne cancelar a Germaniei care a supraviețuit unor provocări extraordinare pentru a-și transforma propria țară și a o întoarce pe scena globală.
AUTOR: Ștefania-Teodora COCOR