Regimul al-Assad: de la contrainsurgență la război civil. Discuții pentru o nouă conducere a Siriei

By Ana Uta 9 dec., 2024

Pe 27 noiembrie 2024, grupuri armate ale opoziție siriene conduse organizația islamistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS) au lansat un atac surpriză. Întâlnindu-se cu o rezistență redusă din partea regimului sirian și a aliaților săi, rebelii au reușit să cucerească al doilea oraș ca mărime al Siriei, Alep, într-o singură zi. Până în seara zilei de 30 noiembrie, rebelii au ocupat peste 100 de kilometri din autostrada strategică M5 care lega Alep de capitala Siriei, Damasc. Pe 8 decembrie, aceștia au reușit să obțină controlul asupra orașului Damasc și să pună capăt regimului condus timp de 24 de ani de președintele Bashar al-Assad. Potrivit unor agenții de presă ruse, fostul lider sirian a ajuns la Moscova unde i s-a  acordat azil „din considerente umanitare”.

Ofensiva de zece zile a rebelilor s-a dovedit a fi o evoluție uluitoare a conflictului izbucnit în 2011 și care, în ultimii patru ani, a fost relativ înghețat. Contextul favorabil le-a oferit rebelilor oportunitatea de a obține victoria împotriva regimului condus de Assad. Confruntat cu o armată din ce în ce mai slăbită și cu principalii aliați distrași de alte conflicte cu implicații mai mari asupra securității naționale, Bashar al-Assad a fost nevoit să renunțe la putere. Încă din primii ani ai războiului, armata condusă de Assad s-a confruntat cu un număr mare de victime, dezertări și evaziuni militare care a făcut ca armata să piardă aproximativ jumătate din forța sa de 300.000 de oameni. În timpul ofensivei din decembrie 2024, Assad a ordonat o creștere cu 50% a salariului soldaților de carieră, într-un efort disperat de a-și consolida armata care se prăbușea. Măsura sa a avut, însă, un impact redus.

De-a lungul anilor, Assad s-a bazat pe sprijinul militar, politic și diplomatic din partea aliaților cheie Rusia și Iran. Cu ajutorul lor, regimul a recuperat teritoriile pierdute după izbucnirea conflictului în 2011, iar intervenția aeriană a Rusiei din 2015 a schimbat cursul războiului în favoarea lui Assad. Cu toate că Rusia a efectuat o serie de atacuri aeriene și pe 1 decembrie 2024, acestea nu au putut să oprească înaintarea rebelilor. Implicată într-o contraofensivă majoră pentru a recâștiga teritoriul capturat în regiunea aflată la sud-vest de Kursk și încercând să ocupe cât mai mult teritoriu în estul Ucrainei înainte de posibile discuții de pace, Moscova a implicat resurse limitate în atacul din Siria.

Evoluții istorice ale Războiului Civil din Siria

În ceea ce privește Procesul de Pace din Siria, nu există o cronologie simplă și liniară a situației din cauza formei de violențe, confruntări militare și existența a multiple facțiuni și grupuri de opoziție în cadrul acestui stat. De la începutul conflictului, situație a devenit tot mai complicată, implicând mulți actori cu agende diferite – o serie de grupuri precum Statul Islamic și Frontul Nusra (un afiliat al Al-Qaeda), dar și guverne străine: Rusia, Iran, Turcia, Arabia Saudită, Uniunea Europeană, China și Egipt.

Pe fondul mișcărilor de protest din Tunisia și Egipt care au avut ca rezultat înlăturarea liderilor autoritari de la putere, în martie 2011 au erupt protest pro-democrație în sudul orașului sirian Dera’a, după arestarea și torturarea unor adolescenți care au desenat slogane considerate revoluționare, de tipul „Libertate”, „Jos cu regimul”, „E rândul tău, Doctore”, pe zidul unei școli. După ce forțele de securitate au reacționat violent, deschizând focul împotriva demonstranților, protestele s-au extins, tulburările declanșând, astfel, proteste la nivel național care cereau demisia președintelui Siriei Bashar al-Assad. Pe măsură ce violențele au escaladat, Siria a intrat într-un război civil în care brigăzile rebele luptau împotriva forțelelor guvernamentale. În 2012, luptele au ajuns în capitala Damasc și în al doilea oraș ca mărime din Siria, Aleppo.

Președintele Bashar al-Assad a preluat puterea în anul 2000, odată cu moartea tatălui său, Hafez al-Assad, care preluase controlul Siriei în 1970. La preluarea mandatului, Assad oferise perspectiva unor reforme politice limitate, însă șomajul ridicat, inflația, corupția, lipsa de libertăți politice și forțele de securitate represive au alimentat opoziția față de guvernul autoritar al Siriei, care a fost dominat de Partidul Ba’ath din 1963 și de familia al-Assad din 1970. În plus, familia Assad era membră a sectei minoritare alawite, estimată la 12% din populația Siriei, care își are rădăcinile în Islamul șiit. Familia Assad și partidul Ba’ath i-au cultivat pe alawiți ca bază cheie de sprijin, iar forțele de securitate de elită fiind, de asemenea, conduse de aceeași sectă minoritară. La începutul anilor 1980, guvernul a suprimat violent o revoltă armată condusă de Frăția Musulmană, ucigând mii de oameni din comunitatea musulmană sunnită majoritară.

Pe parcurs, coflictul din Siria a devenit mai mult decât o simplă bătălie între forțele pro-democratice și cele sprijinite de Assad: a căpătat o tentă sectantă între majoritatea sunnită a țării, care reprezintă 70% din populație, împotriva sectei șiite alawite a președintelui. Mai mult, alinierea guvernului cu Iranul și actorii non-statali precum Hamas și Hezbollah, rivalitatea complexă cu Statele Unite și aliații săi arabi și parteneriatul de lungă durată al Siriei cu Rusia a atras în conflict puteri regionale și internaționale care, împreună cu ascensiunea Statului Islamic și a grupărilor teroriste, au adăugat o nouă dimensiune atât războiului, cât și eforturilor de a iniția un proces de pace.

Unii lideri arabi care se temeau că cererile pentru democrație și libertate se vor răspândi în țările lor au simțit nevoia imediată de a urma o politică activă pentru a controla evoluțiile din regiune. În aceste circumstanțe, Liga Statelor Arabe a avut un rol central în medierea conflictului din Siria. Țările arabe sunnite, în special Arabia Saudită și alte state din Golf, îi susțineau pe rebeli și își doreau înlăturarea lui Assad. La nouă luni de la începerea crizei, în octombrie 2011, Liga Statelor Arabe a redactat un plan de pace în 13 puncte menit să pună capăt violenței și să inaugureze o eră a reformelor în Siria. În planul său, Liga solicita oprirea violențelor și cerea guvernului să elibereze deținuții politici, să protejeze accesul jurnaliștilor și lucrătorilor umanitari, să elimine prezența militară din zonele locuite de civili și iniţierea unor discuții între guvernul sirian şi opoziţie în termen de 15 zile. Nerepectarea planului de către forțele guvernamentale a condus la decizia Ligii Arabe de a suspenda Siria din reuniunile Ligii și de a impune, în noiembrie, sancțiuni care includeau interdicții de călătorie împotriva a zeci de înalți funcționari și interdicții pentru tranzacții cu Banca Centrală a Siriei, oprirea finanțării de către guvernele arabe pentru proiecte în Siria și înghețarea activelor guvernului sirian în țările arabe.

Siria a respins apelul Ligii Arabe pentru înființarea unui guvern de unitate națională cu scopul de a opri violența, numind inițiativa o „interferență flagrantă”. Considerată ineficientă de către opoziție, misiunea de monitorizare a Ligii a fost suspendată, la 29 ianuarie 2012, din cauza „deteriorării critice a situației și a utilizării continue a violenței”, conform secretarului general al Ligii Arabe, Nabil el-Arabi.

După retragerea observatorilor, Liga a solicitat Consiliului de Securitate ONU să-i susțină cererea pentru o tranziție politică în Siria. Reuniunile ONU au început la 31 ianuarie și au continuat până pe 4 februarie, când planul pentru pace a fost supus la vot în Consiliul de Securitate. Proiectul de rezoluție înaintat de Maroc Consiliului de Securitate al ONU susținea inițiativa Ligii Statelor de a facilita o tranziție politică, cerea delegarea de către președintele Siriei a deplinei sale autorități către adjunctul său, regimul sirian să pună capăt violențelor și să garanteze libertatea demonstrațiilor pașnice, inițierea unui dialog politic serios între guvernul sirian și întregul spectru al opoziției siriene, formarea unui guvern de unitate națională și alegeri libere. Rusia și China și-au folosit, însă, dreptul de veto și au blocat adoptarea rezoluției din cauza a ceea ce ei au perceput a fi o potențială încălcare a suveranității Siriei, care ar putea permite intervenția militară sau schimbarea regimului de către puterile externe.

Pe de altă parte, Iran, un aliat care a oferit mult timp consilieri militari forțelor armate ale Siriei și a sprijinit grupurile armate pro-guvernamentale de pe teren, a suferit eșecuri uriașe în lupta sa cu Israelul din ultimul an, iar principala sa forță de intermediere în conflictele din Orientul Mijlociu, Hezzbollah, a pierdut tot mult din capacitatea operațională.

Căderea regimului al-Assad și discuții pentru o nouă conducere a Siriei

Grupările de rebeli sirieni și-au lansat ofensiva la sfârșitul lunii trecute în aceeași zi în care a intrat în vigoare acordul de încetare a focului dintre Israel și Hezbollah, după mai bine de un an de ostilități în Liban. Prezentă în Siria încă din 2013, Hezbollah și-a mutat mulți dintre luptătorii de acolo în sudul Libanului pentru a se confrunta cu Israelul, slăbindu-și, astfel, prezența în țara vecină. Luptele purtate împotriva Israelului au decimat conducerea Hezbollah, șeful grupului Hassan Nasrallah, presupusul său succesor și o serie de comandanți superiori fiind uciși în atacuri aeriene israeliene.

Căderea regimului Assad în mai puțin de două săptămâni a condus la o serie de reacții din partea liderilor de pe scena internațională. Președintele SUA, Joe Biden, a declarat că „în cele din urmă, regimul Assad a căzut”, numind căderea lui un „act fundamental de justiție”. „Este un moment de oportunitate istorică pentru poporul din Siria care suferă de mult timp de a construi un viitor mai bun pentru țara lor minunată. Este, de asemenea, un moment de risc și incertitudine”. „Rezultatul pentru toate acestea este că, pentru prima dată, nici Rusia, nici Iranul, nici Hezbollah nu au putut apăra acest regim detestabil din Siria. Acesta este rezultatul direct al loviturilor pe care Ucraina și Israel le-au dat în eforturile lor de autoapărare, cu sprijinul neclintit al Statelor Unite”. În prezent, există 900 de militari americani staționați în Siria pentru a preveni o reapariție a activității Statului Islamic.

Ministrul de externe al Turciei, Hakan Fidan, a declarat că poporul sirian „a început o nouă zi în care va determina viitorul țării lor”. „Turcia este pregătită să-și asume orice responsabilitate este necesară pentru a vindeca rănile Siriei și pentru a-i asigura unitatea, integritatea și securitatea. Ne vom intensifica și mai mult activitatea pe această problemă cu țările regionale și cu actorii internaționali în zilele următoare”. Turcia, care împarte o frontieră de 911 kilometri cu Siria, a fost principalul susținător al grupărilor de opoziție care urmăreau să-l răstoarne de la putere pe Assad încă de la izbucnirea războiului. Ankara a efectuat mai multe incursiuni în Siria din 2016 cu scopul de a respinge gruparea Statul Islamic sau militanții kurzi și de a crea o zonă tampon de-a lungul graniței sale, iar acum controlează o porțiune de teritoriu în nordul Siriei.

Într-un videoclip postat pe rețeaua X, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că „acesta este o zi istorică pentru Orientul Mijlociu. Prăbușirea regimului Assad, tirania de la Damasc, oferă o mare oportunitate, dar este și plină de pericole semnificative. Trimitem o mână de pace tuturor celor de dincolo de granița noastră din Siria, druzilor, kurzilor, creștinilor și musulmanilor care vor să trăiască în pace cu Israelul”.

Președinta Comisiei UE, Ursula von der Leyen, a declarat  că „această schimbare istorică în regiune oferă oportunități”, dar a avertizat că „nu este lipsită de riscuri. Europa este pregătită să sprijine protejarea unității naționale și reconstruirea unui stat sirian care protejează toate minoritățile. Ne angajăm cu liderii europeni și regionali și monitorizăm evoluțiile.”

Într-un discurs televizat, cancelarul Germaniei Olaf Scholz a spus că Assad „are zeci de mii de vieți pe conștiință” și l-a învinuit că a creat exodul în masă al refugiaților din Siria. „Gândurile noastre de astăzi sunt la toate victimele regimului Assad, la cei uciși cu brutalitate, la torturați și la refugiați. În ultimii câțiva ani, poporul sirian a experimentat suferințe teribile sub Assad. De aceea, sfârşitul conducerii lui Assad este o veste bună pentru moment”, a Scholz. „Tuturor sirienilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a trăi în demnitate și autodeterminare. Așa vom evalua următorul guvern sirian”.

Președintele francez Emmanuel Macron s-a referit la regimul Assad drept un „stat barbar” și a afirmat că „aduc un omagiu poporului sirian, curajului și răbdării sale. În acest moment de incertitudine, le transmit urările mele de pace, libertate și unitate. Franța va rămâne angajată pentru securitatea tuturor în Orientul Mijlociu”.

Premierul Marii Britanii Keir Starmer a lansat, la rândul său, o declarație în care a spus că evenimentele care s-au petrecut în Siria în ultimele ore sunt „fără precedent”. „Poporul sirian a suferit prea mult timp sub regimul barbar al lui Assad și salutăm plecarea lui”. „Ne concentrăm acum pe eforturile de a ne asigura că o soluție politică prevalează și că pacea și stabilitatea sunt restabilite”.

În acest moment, însă, viitorul politic al Siriei rămâne încă o incertitudine. Liderul HTS, Abu Mohammed al-Julani, a declarat că Mohammed Ghazi al-Jalali, numit prim-ministru de al-Assad în septembrie, va rămâne la conducere până la efectuarea tranziției. La rândul său, al-Jalali a spus că guvernul său este gata să predea puterea oricărei conduceri alese de popor. „Nu plec și nu intenționez să plec. Mă aștept să garantez în mod pașnic continuitatea autorităților publice și a instituțiilor și aparatului de stat și să garantez siguranța și securitatea tuturor cetățenilor”, a afirmat acesta într-un comunicat video. De asemenea, într-un interviu acordat Al Arabiya, al-Jalali a spus că a discutat cu liderul HTS despre gestionarea actualei perioade de tranziție, iar Siria ar trebui să organizeze alegeri libere.

SURSE:

SURSĂ FOTO: The Guardian / BBC News / CNN News

AUTORI: Ștefania T. COCOR / Ana A. UȚĂ