O tradiție importantă care leagă sportul și cultura, Jocurile Olimpice au o istorie care datează de peste 2.000 de ani.

Istoria Jocurilor Olimpice este una complexă. Chiar și festivalurile timpurii organizate de grecii antici au demonstrat valorile care formează și astăzi nucleul spiritului olimpic. Mai mult, în Antichitate, statele în conflict au respectat un armistițiu pe tot parcursul competițiilor sportive – o tradiție care continuă și astăzi, Adunarea Generală a Națiunilor Unite adoptând armistițiul olimpic înainte de fiecare ediție a Jocurilor.

Primele dovezi scrise ale Jocurilor oficiale datează din 776 î.Hr., când grecii au început să măsoare timpul în olimpiade, sau durata dintre fiecare ediție a Jocurilor Olimpice. Primele Jocuri Olimpice au avut loc la fiecare patru ani în onoarea lui Zeus. De atunci, o serie de activități artistice precum muzică, poezie și teatru au fost organizate la Jocurile Pythian sau Delphice (un eveniment separat de Jocurile desfășurate la Olimpia), făcând legătura între cultură și sport încă de la începutul Jocurilor.

În anul 393 d.Hr., împăratul roman Teodosie I a interzis Jocurile Olimpice din motive religioase, susținând că acestea încurajează păgânismul. Ele nu au fost reînviate decât în ​​epoca modernă.

Jocurile Olimpice și Parisul ca mediator

O serie de inițiative de restabilire a unui eveniment sportiv internațional au fost încercate la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar au eșuat din cauza lipsei de coordonare între mișcarea sportivă mondială – până când un nobil a decis să reunească principalele părți interesate la Paris. Jocurile Olimpice au fost, așadar, reînviate la primul Congres Olimpic, organizat de baronul Pierre de Coubertin și ținut la Marele Amfiteatru de la Universitatea Sorbona în perioada 16-23 iunie 1894. Au participat două mii de persoane, inclusiv 58 de delegați franceze reprezentând 24 de organizații și cluburi sportive și 20 de delegați din Belgia, Marea Britanie, Grecia, Irlanda, Italia, Rusia, Spania, Suedia și Statele Unite, reprezentând 13 federații sportive străine.

Pe măsură ce congresul s-a încheiat pe 23 iunie, Jocurile Olimpice au revenit ca eveniment și s-a creat Comitetul Olimpic Internațional. Principiile care l-au ghidat pe baronul Pierre de Coubertin în acest demers și au inspirat olimpismul și mișcarea olimpică includ:

• Promovarea dezvoltării calităților fizice și mentale care stau la baza sportului;
• Educarea tinerilor prin sport într-un spirit de înțelegere reciprocă și de prietenie, cu scopul de a contribui la construirea unei lumi mai bune și mai pașnice;
• Împărtășirea idealurilor olimpice cu întreaga lume și crearea unui sentiment internațional de bunăvoință;
• Reuniunea sportivilor din întreaga lume pentru o sărbătoare majoră a sportului la fiecare patru ani sub egida aceluiași eveniment, Jocurile Olimpice.

Primele Jocuri Olimpice din epoca modernă s-au desfășurat la Atena, în țara în care s-au desfășurat Jocurile inițiale din Antichitate, în aprilie 1896. Parisul a găzduit cele de-al doilea Joc în 1900. Jocurile Olimpice de la Paris din 1900 au permis femeilor să concureze pentru prima dată. Prima femeie campioană olimpică a fost Charlotte Cooper, o jucătoare de tenis din Marea Britanie care a câștigat de cinci ori Wimbledon.

Dintr-un total de 997 de sportivi, 22 erau femei, concurând în doar cinci sporturi: tenis, navigație, croquet, evenimente ecvestre și golf. Dintre aceste discipline, doar golful și tenisul au inclus evenimente destinate exclusiv femeilor.

Jocurile Olimpice din 1904 de la St. Louis (Missouri) au fost primele care au distribuit medalii de aur, argint și bronz și au inclus și primul sportiv cunoscut cu dizabilități care a concurat la Jocurile Olimpice, George Eyser. A câștigat șase medalii la gimnastică, dintre care trei de aur.

Jocurile Olimpice între sport, diplomație și politică

Primul protest modern sportiv- Peter O’Connor, un atlet irlandez, concura pentru Marea Britanie la jocurile de la Atena și câștigă o medalie de aur la săritura triplă. Pentru a protesta că este considerat un concurent britanic, el urcă pe stâlpul olimpic cu un steag irlandez. Jocurile sunt numite oficial Jocurile Intercalate din 1906, deoarece au loc pe un program diferit de cel stabilit de Comitetul Olimpic Internațional (CIO).

Jocurile Olimpice de la Stockholm din 1912 au fost primele care au inclus concurenți de pe toate cele cinci continente reprezentate de inelele olimpice. A fost și anul în care femeile și-au făcut debutul în probele de înot. Din 1912 până în 1948, competițiile artistice au făcut parte din Jocurile Olimpice moderne, la inițiativa lui Pierre de Coubertin. Au fost acordate medalii pentru lucrări de artă legate de sport, care se încadrează în cinci categorii: arhitectură, literatură, muzică, pictură și sculptură. În 1920, Jocurile au continuat după ce au fost anulate în 1916 din cauza Primului Război Mondial.

Reconstrucție și comemorare – Având loc după Primul Război Mondial și ultimul val al pandemiei de gripă din 1918, jocurile din Antwerp, Belgia, se concentrează pe comemorarea celor uciși. În timpul jocurilor, steagul olimpic, care prezintă cinci inele interconectate ca simbol al celor cinci continente, și jurământul olimpic își fac prima apariție: „Jurăm că vom lua parte la Jocurile Olimpice într-un spirit cavaleresc, pentru onoarea țării noastre și pentru gloria sportului”. Țările învinse în timpul războiului — Austria, Bulgaria, Germania, Ungaria și Imperiul Otoman — nu sunt invitate să participe. Uniunea Sovietică nou formată decide, de asemenea, să nu participe.

Jocurile Olimpice s-au desfășurat pentru a doua și a treia oară în Franța – la Chamonix din ianuarie până în februarie pentru primele Jocuri Olimpice de iarnă, apoi la Paris din nou vara. Deviza olimpică „citius, altius, fortius” (mai rapid, mai înalt, mai puternic), folosită de Pierre de Coubertin încă din 1896 și preluată de la preotul Henri Didon, a fost și ea evidențiată în acel an. Jocurile Olimpice de la Paris din 1924 au fost primele care au pus bazele unui Sat Olimpic.

În timpul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Lake Placid din 1932, New York, o femeie a acționat ca purtător de steag pentru o delegație olimpică pentru prima dată; acea femeie era Mollie Phillips, patinatoare artistică pentru Marea Britanie.

CIO a dat dreptul Germaniei să organizeze atât Jocurile Olimpice de iarnă, cât și cele de vară din 1936, înainte ca naziștii să preia controlul deplin al țării în 1933. Mai multe țări, inclusiv Statele Unite, amenință că vor boicota Jocurile de vară de la Berlin, dar mai târziu decid să participe. În timpul jocurilor, ministerul de propagandă al lui Adolf Hitler încearcă să-și răspândească teoria supremației rasiale. Germania câștigă cele mai multe medalii – optzeci și nouă – dar Statele Unite domină probele de atletism, atletul de culoare Jesse Owens câștigând patru medalii de aur. Împreună, sportivii negri americani câștigă paisprezece medalii, subminând propaganda despre așa-numita superioritate ariană. Jocurile Olimpice de iarnă și de vară au avut loc la Garmisch-Partenkirchen și, respectiv, la Berlin. Pentru prima dată, spectacolul ceremoniei de deschidere a fost transmis în direct – o dezvoltare incredibilă. Între marile ecrane instalate în Germania și puținele gospodării care dețin televizoare, în jur de 150.000 de telespectatori s-au conectat. Cu toate acestea, Jocurile au servit ca instrument de propagandă pentru Germania nazistă; simbolul acestui fapt a fost filmul documentar al lui Leni Riefenstahl despre Jocurile de la Berlin, Olympia, care a servit ca monument al nazismului. Tot la Jocurile de la Berlin din 1936 a fost introdusă pentru prima dată flacăra olimpică.

În 1936, CIO acordă Japoniei dreptul de a organiza următoarele jocuri de vară și de iarnă. Oficialii japonezi speră să îmbunătățească imaginea țării după ce s-au confruntat cu disprețul internațional pentru invadarea Manciuriei în nord-estul Chinei în 1931 și retragerea din Liga Națiunilor în 1933. Dar până în 1937, parlamentarii japonezi solicită să amâne jocurile pe măsură ce țara intră în război cu China. iar Marea Britanie consideră boicot. În 1938, Japonia își pierde rolul de gazdă a jocurilor. În cele din urmă, atât Jocurile Olimpice din 1940, cât și 1944 sunt anulate pe fondul celui de-al Doilea Război Mondial.

Războiul Rece jucat pe terenul de sport

Jocurile Olimpice de Vară din 1948, de la Londra: Au fost primele Jocuri Olimpice televizate și primele care au avut loc după cel de-Al Doilea Război Mondial. Denumite „Jocurile Austerității” din cauza raționalizării alimentelor încă în vigoare, acestea au reprezentat o adevărată realizare în urma suferinţelor anilor de război. Uniunea Sovietică a refuzat să participe la Jocuri, iar Germania și Japonia nu au fost invitate. Italia, însă, a trimis o delegație de sportivi deoarece semnaseră un tratat de pace cu Aliații în 1947.

Jocurile Olimpice de Vară din 1952, de la Helsinki: Pe lângă revenirea Japoniei și Germaniei, au participat pentru prima dată și 13 noi țări și teritorii, printre care URSS, Israel și Vietnam. Desfășurate la începutul Războiului Rece, Jocurile au fost prezentate de presa vremii drept o competiție între țările libere și țările comuniste. Uniunea Sovietică a câștigat 71 de medalii, al doilea cel mai mare număr de medalii după Statele Unite.

Jocurile Olimpice de Vară din 1956, de la Melbourne: Jocurile Olimpice din Australia au fost primele Jocuri Olimpice boicotate. Cu mai puțin de o lună înainte de ceremonia de deschidere, URSS invadase Ungaria. În semn de protest, Țările de Jos, Spania și Elveția au refuzat să participe. Între timp, China a luat aceeași decizie, însă motivul era diferit: Comitetul Olimpic Internațional inclusese Taiwan-ul ca țară separată în competiții. De asemenea, Egiptul, Irak-ul și Libanul au boicotat ediția organizată în 1956 din cauza crizei Canalului Suez.

Jocurile Olimpice de Vară din 1960, de la Roma au adus din nou în centrul competiției problema statutului ocupat de Taiwan. Delegația din Taiwan a protestat din cauza deciziei Comitetului Olimpic Internațional de a le impune sportivilor să concureze sub numele Formosa, în loc de Republica Chineză. În timpul ceremoniei de deschidere de la Roma, sportivii din Taiwan au intrat fără niciun nume pe uniforme.

Jocurile Olimpice de Vară de la Tokyo, din 1964: În calitate de gazdă, Japonia și-a propus să prezinte progresul pe care l-a parcurs de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, cheltuind aproximativ 4 miliarde de dolari pentru a reconstrui Tokyo înaintea competiției. Într-un simbol al păcii, studentul Yoshinori Sakai, care s-a născut în ziua atacului nuclear de la Hiroshima, a fost ales ultimul purtător al torței olimpice. De asemenea, a fost prima ediție în care Africii de Sud i s-a interzis participarea la Jocurile Olimpice din cauza apartheidului, o interdicție care a continuat până în 1992.

Jocurile Olimpice de Vară din 1972, de la München: Competiția sportivă de la München din 1972 a devenit o transmisie în direct a unei terori care a schimbat lumea pentru totdeauna. Membrii mișcării Septembrie Negru, o facțiune militantă a partidului Fatah al liderului palestinian Yasser Arafat, au luat cu asalt Satul Olimpic, ucigând un atlet și un antrenor israelian și luând ostatici nouă sportivi. Aceștia au cerut eliberarea a sute de prizonieri palestinieni din Israel, însă Israelul a refuzat să negocieze. Vest-germanii au venit cu un plan. Grupării Septembrie Negru i s-a spus că va putea lua un avion cu ostaticii săi la Cairo. În avion ar fi fost polițiști din Germania de Vest deghizati în membri ai echipajului avionului, care aveau să-i învingă pe teroriști. Încercarea oficialilor germani de pe aeroportul din München, însă, a eșuat și a avut ca rezultat moartea tuturor ostaticilor și a cinci dintre răpitorii lor.

JO de Vară din 1976, de la Montreal: Peste douăzeci de țări africane organizează un boicot de ultim moment al Jocurilor Olimpice de la Montreal, după ce Comitetul Olimpic Internațional i-a permis Noii Zeelande să concureze. Statele africane au cerut Comitetului să interzică Noua Zeelandă din competiție după ce echipa sa de rugby a jucat un meci în Africa de Sud segregată rasial. Separat, Taiwan se retrage de la Jocuri după ce i se refuză din nou dreptul de a concura cu numele de Republica Chineză.

Jocurile Olimpice de Vară din 1980, de la Moscova: Președintele SUA, Jimmy Carter, a începe o campanie de boicotare a Jocurilor Olimpice de vară de la Moscova, în semn de protest față de invazia Afganistanului de către Uniunea Sovietică. Peste 60 de țări se alătură Statelor Unite, dar o serie de aliați ai săi, inclusiv Finlanda, Franța, Irlanda, Italia, Noua Zeelandă, Spania, Suedia și Marea Britanie, concurează. Echipe din cincisprezece țări defilează în cadrul ceremoniei cu steagul olimpic, mai degrabă decât cu steaguri naționale, ca formă de protest. Cu toate acestea, boicotul a condus la participarea a doar 80 de țări, cele mai puține din 1956.

Jocurile Olimpice din 1984, de la Los Angeles: Ca răspuns pentru boicotarea Jocurilor de la Moscova condusă de SUA cu patru ani în urmă, Uniunea Sovietică conduce la rândul său un boicot al Jocurilor de vară desfășurate la Los Angeles, California. Majoritatea națiunilor din Pactul de la Varșovia refuză să concureze. România este singura țară din blocul sovietic care a participat. Republica Populară Chineză se alătură, însă, pentru prima dată din 1952, iar Taiwan participă sub numele de Taipeiul Chinez.

Jocurile Olimpice de Iarna din 2014, de la Sochi: Activiștii din Statele Unite și din alte țări occidentale solicită boicotarea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Sochi, din cauza încălcării drepturile omului de către Rusia. Mai mulți lideri internaționali, printre care președintele SUA Barack Obama, premierul Marii Britanii David Cameron și cancelarul german Angela Merkel, nu au participat la ceremonia de deschidere. Președintele Comitetului Olimpic Internațional, Thomas Bach, a criticat această mișcare afirmând că „sportul poate contribui la dezvoltarea păcii doar dacă nu este folosit ca o scenă pentru disidența politică”.

AUTORI: Ștefania T. COCOR / Ana A. UȚĂ