„Hello, hello. Can you hear us? This is our final message. Today, German troops has entered Warsaw. We send brotherly regards to all, Polish soldiers fighting in Hell. And all those fighting, wherever they are, Poland has not perished yet! Long Live Poland!” („Bună bună, bună ziua!. Ne puteți auzi? Acesta este mesajul nostru final. Astăzi, trupele germane au intrat în Varșovia. Le transmitem salutări frățești tuturor soldaților polonezi care luptă în Iad. Și tuturor celor care luptă, oriunde s-ar afla, Polonia nu a pierit încă! Trăiască Polonia!”).

„Asta înseamnă război. De acum înainte, toate celelalte chestiuni și probleme devin de o importanță secundară”, era transmis în mesajul difuzat de Radioul Polonez în dimineața zilei de 1 septembrie 1939. „Ne-am pus viața publică și privată pe o „cale specială”. Am intrat în război. Întregul efort al națiunii trebuie să meargă într-o singură direcție. Cu toții suntem soldați acum. Trebuie să ne gândim la un singur lucru: să luptăm până vom câștiga”. Agresiunea germană împotriva Poloniei conducea la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Polonia se bucura de statutul de stat liber de puțin peste douăzeci de ani. Independența fusese visul generațiilor de patrioți polonezi, al căror stat fusese luat ca rezultat al împărțirilor de către puterile vecine. Când Polonia și-a recăpătat suveranitatea, după 123 de ani și ca urmare a Primului Război Mondial, a început energic să reconstruiască viața socială, culturală și politică. Polonia s-a confruntat mai întâi cu amenințarea venită din partea statutul bolșevic, pe care, datorită mobilizării întregii societăți, a putut să o respingă. Când granițele Poloniei au fost în cele din urmă stabilite și recunoscute, locuitorii ei s-au putut în sfârșit bucura de libertatea recâștigată.

Din memoriile și jurnalele din acea perioadă aflăm că vara anului 1939 a fost una plină. Pe fotografiile și cărțile poștale de epocă, vezi mulțimi de turiști zâmbitori. Seara, cafenelele și restaurantele erau pline cu turiștii care vizionau spectacolele de revistă. Numai în Varșovia, unde locuiau aproximativ un milion de oameni, erau 60 de cinematografe, suficient de mari pentru a găzdui mii de spectatori.

Până în toamna anului 1938, Hitler cerea deja Poloniei acordul pentru includerea orașului liber Danzig sub administrația celui de-al Treilea Reich, delimitând în același timp o autostradă extrateritorială și o linie de cale ferată care lega Danzig de Germania prin regiunea de nord a Poloniei, „coridorul Pomeranian”. Polonia, respingând cererile Berlinului, a încheiat o alianță cu Franța și Marea Britanie. Din păcate, tratatul polono-britanic din 25 august 1939 nu a oprit viitoarea invazie, ci doar a amânat atacul Germaniei. Apropierea de Marea Britanie și Franța avea o bază importantă: era un semn că Polonia, confruntată cu schimbările pe scena internațională, susținea Occidentul și respingea ofertele oricărei cooperări cu al Treilea Reich.

Dar la sfârșitul lunii august, polonezii încă nu credeau în posibilitatea izbucnirii războiului. Glumele și pamfletele despre Hitler și regim au reprezentat un statement în presă și la radio, iar cabaretele populare din Varșovia, cele atât în poloneză, cât și în idiș, puneau în scenă cele mai recente discursuri într-o formă satirică, chiar batjocoritoare ale lui Adolf Hitler. Oamenii au crezut în schimb în armata poloneză, în aliați și în Liga Națiunilor pe care o vedeau drept „gardian al ordinii mondiale”.

În Pomerania sentimentul era diferit. Numărul de turiști polonezi a fost mai mic decât în anii precedenți. De asemenea, s-au remarcat concentrarea trupelor germane și intensificarea traficului peste granița dintre Germaia și orașul liber Danzig. Atmosfera era mai gravă, întrucât numeroase acte de violență se petreceau de mult împotriva populației poloneze de acolo. Sentimentele antipolone au fost alimentate de propaganda regizată de Joseph Goebbels. Când vameșii polonezi au ajuns la mijlocul lui august 1939 la Stutthof (acum Sztutowo, un sat de pe coasta Baltică, situat la aproximativ 38 km est de Gdańsk, la baza Spit Vistula), au observat pregătirile pentru lucrările de construcție. Ei nu știau că, sub supravegherea SS, se construia acolo un lagăr de concentrare care, conform planificării inițiale, ar fi fost mai mare decât Auschwitz. Deja pe 2 și 3 septembrie au avut loc primele transporturi de prizonieri la KL Stutthof. Printre primii s-au numărat membri ai intelectualității poloneze și ai clerului, cărora li s-au alăturat curând prizonierii evrei arestați în Gdańsk și în apropiere de Gdynia.

La 23 august, Germania și Uniunea Sovietică au semnat un pact de neagresiune. Delegați pentru a semna pactul au fost miniștrii de externe ai ambelor țări, Joachim von Ribbentrop și Vyacheslav Molotov. Acel acord a șocat opinia publică la nivel global. Un protocol adițional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov conținea o prevedere privind împărțirea statului polonez de-a lungul râurilor Narew, Vistula și San.

În seara de 31 august, o unitate SS și un grup deghizat în prizonieri îmbrăcați în uniforme poloneze au simulat un atac asupra unui post de radio german din Gliwice, un oraș din Silezia Superioară, în sudul Poloniei. Această „acțiune Gliwice” a devenit apoi o scuză pentru agresiunea împotriva Poloniei.

Pe 1 septembrie, la ora 4:45 dimineața, de la bordul navei de luptă Schleswig-Holstein, au fost trase obuze grele asupra depozitului militar polonez de pe peninsula Westerplatte. A început prima dintre multele bătălii ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Echipajul depozitului a primit ordin să se apere doar pentru câteva ore, dar a reușit să reziste șapte zile lungi de bombardamente epuizante și atacuri aeriene. Apărătorii aflați sub comanda maiorului Henryk Sucharski și căpitanului Franciszek Dąbrowski nu aveau provizii și apă potabilă. Mesajul transmis de Radioul Polonez a fost că „Westerplatte încă luptă”, încurajând milioane de polonezi, iar acea rezistență a câtorva oameni a devenit un simbol și o inspirație pentru cei care luptau în următorii anii.

Un alt simbol semnificativ este atitudinea apărătorilor Varșoviei în rezistența lor civilă, precum și rezistența primarului orașului, Stefan Starzyński. Ca răspuns la o propunere de a-l ajuta să fugă din oraș, Starzyński a răspuns că vrea să rămână printre oamenii din Varșovia. Discursurile sale radiofonice i-au încurajat să apere capitala poloneză. După arestarea sa, el a împărtășit soarta multor politicieni polonezi, oameni de știință și reprezentanți ai intelectualității: fiind ucis de forțele de ocupație.

SURSĂ:

• Stefan Korbonski, Fighting Warsaw: The Story of the Polish Underground State, 1939-1945, Crows Nest, Allen & Unwin, 1956;
• Louis Meulstee, Wireless for the Warrior: A Technical History of Radio Communication Equipment in the British Army – Wireless – DOCUMENTS .

FOTO: Oskar Schindler’s Enamel Factory Archives / United States Holocaust Memorial Museum

AUTORI: Ana A. UȚĂ / Ștefania T. COCOR

Share this…

Facebook

Twitter