BOOK REVIEW: Gideon Rachman, The Age of the Strongman: How the Cult of the Leader Threatens Democracy Around the World, New York, Other Press, 2022

În ultimii cincisprezece ani, s-a înregistrat o scădere continuă a libertății politice în sistemul internațional. Deși în 1945, în lume existau doar douăsprezece democrații, iar în anul 2002, acea cifră se ridicase la nouăzeci şi doi, depăşind numărul autocraţiilor pentru prima dată, statele au cunoscut treptat un proces al declinului democratic. Supremația ordinii liberale, de necontestat după căderea Zidului Berlinului în 1989, pare acum să se confrunte cu unele dintre cele mai mari provocări, iar un factor dominant în alimentarea neîncrederii în ordinea existentă este ascensiunea liderilor politici autoritari.

Gideon Rachman, analist de politică externă distins cu Premiul Orwell pentru jurnalism politic și autor al lucrărilor „Zero-Sum Future: American Power in an Age of Anxiety” și „Easternization: Asia’s Rise and America’s Decline From Obama to Trump and Beyond”, argumentează în noua sa lucrare „The Age of the Strongman: How the Cult of the Leader Threatens Democracy Around the World”, modul în care ascensiunea liderul puternic a devenit o caracteristică centrală a politicii globale începând cu anul 2000. Departe de a se limita doar la sistemele cu un regim autoritar, liderii puternici și-au făcut apariția inclusiv în statele cu o lungă tradiție democratică, unde statul de drept și instituțiile democratice erau de nedisputat.

Încercând să afle când au început să preia controlul statelor liderii puternici, care sunt caracteristicile unui astfel de lider și de ce acest stil de conducere a obținut sprijin din partea populației, Rachman analizează ascensiunea unei noi generații de lideri naționaliști și populiști care se aseamănă prin disprețul pe care îl au față de liberalism și prin adoptarea unor noi metode de conducere autoritară. Împărțită în treisprezece capitole, lucrarea aduce în atenție portretele liderilor autoritari ai secolului al XXI-lea din marile centre de putere ale lumii: SUA, China, Rusia, India, Uniunea Europeană și America Latină.

Lideri precum Vladimir Putin, Recep Tayyip Erdoğan, Xi Jinping, Narendra Modi, Viktor Orbán, Boris Johnson, Donald Trump sau Jair Bolsanaro sunt principalii protagoniști ai lucrării lui Rachman care își propune să descopere trăsăturile comune ale acestor personalități care şi-au condus ţările către un stil de conducere mai personalizat, naționalist și caracterizat de o retorică a puterii și a ostilității față de liberalism. Potrivit autorului, de obicei, acești lideri sunt conservatori și naționaliști, cu o toleranță redusă față de minorități, opoziție sau interesele străinilor. Pe plan intern, ei pretind că pledează pentru omul de rând și sunt împotriva elitelor „globaliste”, iar pe plan extern, ei se poziționează ca fiind întruchiparea propriilor națiuni. În plus, ei vor să fie considerați indispensabili, utilizează legea ca armă politică împotriva adversarilor și încurajează cultul personalității.

Liderii puternici descriși în cartea lui Rachman sunt toți, în moduri diferite, personificarea revoltei împotriva consensului liberal care a dominat sistemul internațional după 1989. Succesul lor este un simptom al crizei liberalismului. Schimbările economice, sociale, tehnologice și geopolitice din ultimele decenii au produs noi inegalități în interiorul societății. Promițând că vor face țara „din nou măreață” și invocând, astfel, nostalgia unui trecut glorios pierdut, candidații anti-sistem au câștigat simpatia populațiilor din zonele „rămase în urmă”.

„The Age of the Strongman: How the Cult of the Leader Threatens Democracy Around the World” este o călătorie globală prin procesul de renaștere a autoritarismului și o avertizare privind tendințele politice actuale. Considerând că liderii populiști și autoritari modelează în prezent direcția politicii mondiale, Gideon Rachman ghidează cititorul în cunoașterea unei epocii profund afectate de criza liberalismului.

 

AUTOR: Ștefania T. COCOR