BOOK REVIEW: Susanne Schattenberg, Brezhnev: The Making of a Statesman, Londra, ‎I.B. Tauris, 2021

Aflat la conducerea Uniunii Sovietice timp de optsprezece ani, Leonid Brejnev a rămas în memoria colectivă ca fiind liderul care i-a reabilitat imaginea lui Iosif Stalin, a persecutat disidenții anti-comuniști, a ordonat trupelor Pactului de la Varșovia să invadeze Cehoslovacia în 1968, iar trupelor sovietice să intre în Afghanistan în 1979. Modul în care și-a pus în aplicare politica externă față de țările comuniste din Europa Centrală și de Est a ajuns să fie cunoscută în Occident drept „Doctrina Brejnev”, doctrină care oferea Moscovei dreptul de a încălca suveranitatea unei țări din blocul sovietic în cazul în care ar fi existat o amenințare la adresa stabilității regimului socialist.

Susanne Schattenberg, profesor de istorie și cultură contemporană specializată în spațiul Europei de Est și directoare al Centrului de Cercetare pentru Studii Est-Europene din cadrul Universității din Bremen, își propune în lucrarea „Brezhnev: The Making of a Statesman” să treacă dincolo de formulările deja cunoscute și uneori preconcepute despre politica și personalitatea lui Brejnev. Inspirându-se din afirmația istoricului March Bloch potrivit căreia istoria este „știința oamenilor în timp”, Susanne Schattenberg analizează viața lui Brejnev dintr-o perspectivă istorică, ținând cont de contextul episoadelor care au contribuit la ascensiunea sa la putere. Autoarea examinează cum a fost modelată personalitatea lui Brejnev de împrejurările sociale, mediul politic, și circumstanțele economice în care se afla URSS, încercând, astfel, să găsească răspunsuri la unele întrebări cheie pentru a-i contura profilul liderului: Cum l-a influențat pe Brejnev anul revoluționar 1917 și războiul civil care a urmat? Ce cale a ales în timpul colectivizării agriculturii din perioada 1928-1933 și a industrializării din anii ’30? Cum a experimentat Marea Teroare și cel de-al Doilea Război Mondial? Ce l-a propulsat în funcția de Secretar General al Partidului Comunist al URSS și cum a ajuns să fie conducătorul necontestat al URSS timp de optsprezece ani?

Împărțită în nouă capitole, cartea parcurge întreaga viață a lui Leonid Brejnev, de la începuturile sale modeste ca muncitor în oțelăria tatălui său, ca secretar al PC trimis în Ucraina și Moldova, apoi ca membru al Biroului Politic și succesor al lui Nikita Hrușciov. Brejnev însuși a fost unul dintre principalii beneficiari ai înlăturării lui Hrușciov. Numit prim-secretar al Partidului Comunist, a devenit unul dintre cei mai importanți oameni din Uniunea Sovietică, fapt pentru care a apărut ca o forță dominantă și a fost numit Secretar General al Partidului Comunist pe 14 octombrie 1964. În contrast cu personalitatea expansivă a lui Hrușciov și a conducerii sale dinamice, dar turbulente, Brejnev părea să liniștească vasta birocrație sovietică, amenințată de reformele predecesorului său.

Fiind prima biografie care se bazează pe documente recent declasificate din fondurile de arhivă ale Rusiei, Ucrainei, Moldovei și Kazahstanului, țări în care Brejnev a trăit de-al lungul carierei sale, lucrarea lui Schattenberg evidențiază complexitatea și contradicțiile caracterului liderului sovietic. Trasând diferența dintre „Brejnev omul” și „Brejnev politicianul”, autoarea încearcă să aducă în atenție noi informații prin care să fie depășită imaginea aparent simplistă creată în jurul lui Brejnev de stalinist și arhitect al represiunii. El este prezentat atât ca „produs” al instituțiilor și discursului sovietic, dar și ca „producător”, dând sens unor evenimente și contribuind la construirea socialismului.

Conștientă că ar putea fi acuzată ca o scris o apologie la adresa conducătorului sovietic, Susanne Schattenberg avertizează în prefața lucrării că nu a fost intenția sa de a-l achita pe Brejnev de unele fapte evidente precum „re-stalinizarea” sau persecutarea disidenților, care, potrivit autoarei, au fost mai degrabă în slujba altor cadre ale PC. Oferind o portretizare detaliată, „Brezhnev: The Making of a Statesman” e o biografie politică în care imaginea complexă a liderului sovietic e atent contextualizată, dar pusă într-o lumină ușor favorabilă prin interpretările date de Schattenberg.

 

AUTOR: Ștefania T. COCOR