Rusia răspunde Occidentului cu propriile sancțiuni și expulzări
Pe măsură ce războiul ruso-ucrainean intră în a treia lună de confruntări, Ucraina controlează în continuare majoritatea spațiului aerian după ce Rusia nu a reușit să-i distrugă complet apărarea antiaeriană. Activitatea aeriană a Rusiei se concentrează acum, în primul rând, pe sudul și estul Ucrainei, oferind sprijin forțelor terestre. Principalul negociator al Ucrainei, Mykhailo Podolyak, a declarat că nu s-a ajuns la niciun acord ca președintele Volodimir Zelenskiy și omologul său rus, Vladimir Putin, să discute despre războiul din Ucraina, în ciuda eforturilor Turciei de a aranja astfel de discuții.
Rusia a mutat două batalioane tactice din regiunea Belgorod în orașul Izyum din regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, pentru a-și spori prezența, a declarat miercuri Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei în actualizarea sa zilnică. La Mariupol, trupele ruse au continuat să blocheze unitățile ucrainene în combinatul siderurgic Azovstal, unde s-au refugiat câteva sute de ucraineni. Ucraina a declarat că soldații săi au reușit să respingă nouă atacuri din regiunile Donețk și Luhansk în ultimele 24 de ore.
Mulți civili fug din Kherson, situat în sudul Ucrainei, înainte de ceea ce liderii ucraineni au numit un referendum „fals” organizat de Rusia. Kherson și zonele învecinate au fost primele care au fost luate de forțele ruse înaintate la începutul războiului, iar Rusia intenționează acum să organizeze un vot în regiune în încercarea de a arăta sprijinul popular pentru crearea unei noi entități numită Republica Populară Kherson.
Președintele Putin a avertizat că orice țară care încearcă să „intervină” în Ucraina se va confrunta cu un răspuns rapid din partea Moscovei. Adresându-se parlamentarilor în Sankt Petersburg, Putin a spus că toate deciziile privind modul în care Kremlinul ar reacționa în cazul unei amenințări la adresa „securității strategice” a Rusiei au fost deja luate. „Dacă cineva ar dori să interfereze cu ceea ce se întâmplă în Ucraina acum, din exterior, trebuie să știe că răspunsul Rusiei va fi prompt și rapid”, a spus el. „Avem tot felul de instrumente pe care Occidentul nu le poate obține și nu ne vom lăuda cu armele noastre, dar le vom folosi dacă va fi nevoie și vreau să știe toată lumea.”
Gigantul energetic de stat rus Gazprom a declarat miercuri că a oprit complet livrările companiei poloneze de gaz PGNiG și Bulgargaz din Bulgaria, după ce acestea au refuzat să răspundă cererii Moscovei de a plăti în ruble, în loc de euro sau dolari. Comisia Europeană a descris decizia de a opri livrările drept o tentativă de „șantaj” și a spus că încearcă să coordoneze un răspuns între statele membre UE. „Europenii pot avea încredere că suntem uniți și în deplină solidaritate cu statele membre afectate în fața acestei noi provocări. Europenii pot conta pe sprijinul nostru deplin”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Președintele polonez spune că este sigur că vor fi luate măsuri legale împotriva Gazprom: „Principiile legale de bază au fost încălcate”, a spus Andrzej Duda în timpul unei vizite în capitala Republicii Cehe, Praga. Moscova a respins acuzațiile că folosește aprovizionarea cu gaze naturale pentru a „șantaja” țările europene. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că Rusia este un furnizor de energie de încredere. El a refuzat să spună câte țări au fost de acord să treacă la plata gazului în ruble, în conformitate cu hotărârea emisă luna trecută de Putin.
În timp ce Polonia și Bulgaria sunt primele state din UE care nu vor mai fi aprovizionate cu gazul rusesc, nu sunt singurele țări care au refuzat cererea Moscovei ca livrările să fie plătite în ruble. Austria, care a continuat să plătească pentru gazul rusesc în euro, a declarat în această dimineață că livrările continuă fără restricții. Primește aproximativ 80% din gazul său din Rusia. În mod similar, Germania a refuzat să plătească gazul în ruble. Aseară, autoritatea de reglementare a rețelei a declarat că monitorizează situația, dar a spus că securitatea aprovizionării sale este „garantată în prezent”.
Președintele rus Vladimir Putin a purtat discuții cu secretarul general al ONU Antonio Guterres, marți, la Palatul Kremlinului din Moscova. În urma întâlnirii, Rusia a fost de acord „în principiu” cu implicarea ONU în evacuarea cetățenilor din ultimul bastion al rezistenței în orașul ucrainean Mariupol: „Președintele a fost de acord, în principiu, cu implicarea Națiunilor Unite și a Comitetului Internațional pentru Crucea Roșie în evacuarea civililor din uzina Azovstal din Mariupol”. Secretarul general a propus înființarea unui Grup de Contact Umanitar – care să cuprindă Rusia, Ucraina și ONU – „pentru a căuta oportunități de deschidere a coridoarelor sigure, cu încetarea ostilităților locale și pentru a garanta că acestea sunt cu adevărat efective.”
Ministrul adjunct al Apărării al Ucrainei a acuzat Rusia că este pregătită să folosească Transnistria ca un „cap de pod” pentru a muta trupe pe teritoriul ucrainean sau restul Republicii Moldova. Comentariile au venit după ce autoritățile locale din regiunea separatistă susținută de Moscova au raportat o serie de presupuse atacuri în ultimele zile. Rusia spune că urmărește îndeaproape evenimentele din Transnistria. Ministerul rus de externe a declarat pentru agenția de presă a țării RIA Novosti că vrea să evite un scenariu în care Moscova ar trebui să intervină acolo.
Ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a declarat că țara sa va lupta împotriva invaziei Rusiei „până când vom câștiga”. „Nu avem luxul să facem vreo estimare” despre când se va termina războiul. „Vom lupta până când vom câștiga pentru că dacă pierdem, nu va mai exista Ucraina. Vom plăti prețul pentru siguranța lumii și suntem gata să o facem pentru că este și prețul propriei noastre independențe.” Kuleba a afirmat că războiul s-ar termina mai devreme dacă aliații ar trimite mai multe arme în Ucraina și ar impune sancțiuni suplimentare petrolului și gazelor rusești. El a cerut, de asemenea, deconectarea completă a tuturor băncilor ruse de la sistemul financiar internațional.
Incendii mari au izbucnit luni în depozitele de petrol din orașul rusesc Bryansk, în apropiere de granița cu Ucraina. Locul este un centru logistic major pentru operațiunile de război ale Rusiei. „Este complet legitim ca Ucraina să vizeze în profunzimea Rusiei pentru a perturba logistica sa care, dacă nu ar fi tulburată, ar contribui în mod direct la moarte și măcel pe pământul ucrainean”, a declarat ministrul forțelor armate britanice James Heappey pentru Times Radio.
Rusia a impus restricții personale pentru 287 de membri ai Parlamentului Marii Britanii și le-a interzis intrarea în țară, acuzându-i că alimentează o „isterie rusofobă nejustificată”, a anunțat Ministerul de Externe al țării. Ministerul a spus că sancțiunile aplicate membrilor Camerei Comunelor au fost un răspuns la impunerea de către Regatul Unit a unor restricții similare asupra a 386 de membri ai Camerei Inferioare a Parlamentului rus pe 11 martie.
Rusia a expulzat trei diplomați norvegieni, a declarat miercuri biroul de presă al Ministerului Norvegian de Externe pentru CNN. Aceasta vine după ce Norvegia a declarat același număr de diplomați ruși persona non grata la începutul acestei luni, ca răspuns la atrocitățile presupuse a fi comise de forțele ruse în orașul ucrainean Bucha. De asemenea, Moscova spune că va expulza opt diplomați japonezi ca reacție la expulzările întreprinse de Tokyo. Anunțând această mișcare, Ministerul de Externe al Rusiei a acuzat Japonia că urmează un „curs anti-rus în mod deschis ostil” și a spus că trimișii țării trebuie să plece până pe 10 mai. Acesta a acuzat Tokyo că „a luat măsuri fără precedent în relațiile moderne ruso-japoneze” și „a abandonat relațiile amicale și constructive cu Rusia”. La începutul acestei luni, Japonia a expulzat opt diplomați ruși și a anunțat că va pune capăt importurilor de cărbune rusesc.
Organizația Națiunilor Unite a confirmat 2.729 de victime civile și 3.111 răniți în Ucraina de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie. Dintre cei uciși, ONU a identificat cel puțin 61 de fete și 73 de băieți, precum și 67 de copii al căror sex nu este cunoscut. Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a declarat că numărul morților în Ucraina este probabil mai mare.
SURSE:
- Sugam Pokharel, Mark Thompson, „Russia shuts off gas supplies to Poland and Bulgaria”, în CNN Business, 27 Aprilie 2022
- David Child, Sasha Petrova, Jihan Abdalla, „Russia-Ukraine live news: Putin warns against ‘interference’”, în Al Jazeera, 27 Aprilie 2022
- „Russia agrees ‘in principle’ to UN and Red Cross involvement in evacuations from Mariupol”, în UN News, 26 Aprilie 2022
- Aditi Sangal, Jessie Yeung, Seán Federico O’Murchú, Ben Morse, Jeevan Ravindran, Ed Upright, „UPDATES: Russia’s war in Ukraine”, în CNN News, 27 Aprilie 2022
- Holly Ellyatt, Natasha Turak, Amanda Macias, Chelsea Ong, „Pentagon chief calls Russia nuclear rhetoric ‘dangerous’; U.S. to send diplomats back to Ukraine”, în CNBC News, 27 Aprilie 2022
SURSE FOTO: CNN / Reuters / Euronews
AUTORI: Ștefania T. COCOR, Ana A. UȚĂ