BOOK REVIEW: Andrew Johnstone (ed), Andrew Priest (ed), US Presidential Elections and Foreign Policy: Candidates, Campaigns, and Global Politics from FDR to Bill Clinton (Studies In Conflict Diplomacy Peace), Lexington, University Press of Kentucky, 2017

De la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial până la prăbușirea Uniunii Sovietice, aspiranții la președinție trebuiau percepuți ca lideri globali credibili pentru a câștiga alegeri – indiferent de situația de „acasă” – iar comportamentul alegătorilor depindea în mare măsură de faptul că națiunea era în război sau pace. Cu toate acestea, este puțin scris despre importanța politicii externe în alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii sau despre impactul problemelor electorale asupra formării politicii externe.

„US Presidential Elections and Foreign Policy” reunește cercetarea și analizele unei echipe formată din treisprezece specialiști în relații internaționale care examinează cum a  evoluat relația dintre politica externă și politica electorală în a doua jumătate a secolului XX.

Acoperind toate alegerile prezidențiale din 1940 până în 1992 – de la dezbaterile privind intrarea americanilor în Al Doilea Război Mondial până la consecințele Războiului Rece – autorii studiilor ce compun lucrarea „US Presidential Elections and Foreign Policy” încearcă să corecteze credința convențională conform căreia problemele interne și economia sunt întotdeauna definitive.

Împreună demonstrează că, deși preocupările internaționale au fost mai importante în unele campanii decât în altele, politica externă contează întotdeauna și este adesea decisivă. Pozițiile candidaților asupra problemelor globale au un impact semnificativ în ceea ce privește politica externă americană.

„US Presidential Elections and Foreign Policy” este un tur interesant al istoriei politicii externe a SUA începând cu Franklin D. Roosevelt și încheiat cu studiile de caz despre campaniile lui  Bush și Clinton.

Autorii acestei colecții de studii de caz fac câteva obervații interesante, inclusiv că a existat un consens în politica externă între cele două părți timp de cel puțin 20 de ani după cel de-Al Doilea Război Mondial, iar acesta a încetat abia după Vietnam.

O mare parte din materialul academic și narațiune pe care specialiștii le-au utilizat acoperă într-o tratare aprofundată, istoria Războiului Rece, unele dintre detaliile privind strategia de campanie fie pentru a utiliza, fie a eluda evenimentele internaționale.

Problemele de politică externă nu doar modelează evaluarea publică a candidaților, dar influența acestora nu se compară nefavorabil cu cea a circumstanțelor economice. „US Presidential Elections and Foreign Policy” oferă noi dovezi că rezultatul alegerilor prezidențiale este influențat, deși indirect, de politica externă.

„US Presidential Elections and Foreign Policy” oferă o perspectivă academică a înțelegerii rolului politicii externe în cadrul campaniei prezidențiale și cât de mult influențează opinia publică să voteze în modul în care a făcut-o începând cu perioada celei de-a doua conflagrații mondiale.

Autorii au în vedere în paralel evoluțiile psihologiei politice, progresele teoretice și metodologice care au condus la o viziune tot mai larg împărtășită conform căreia publicul are opinii rezonabil de sensibile și nuanțate, că acestea ajută la modelarea comportamentelor lor politice ca urmare a gesturilor făcute de președinte pe scena internațională.

AUTOR: Ana-Alexandra UȚĂ